Un nou caz de COVID-19 a fost confirmat în raionul Nisporeni. Astfel, bilanţul celor infectaţi a ajuns la 10 pacienţi. Potrivit șefului direcției Centrului de Sănătate Publică Ungheni, Alexandru Cornei, în ultimul caz este vorba despre un bărbat, în vârstă de 62 de ani, originar din satul Drojdieni, comuna Şişcani. Persoana dată s-a infectat la Chişinău, unde se afla de mai mult timp.Acum, bărbatul este internat la un spital din Capitală.
ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Până la momentul actual, şi vorbim de 01.05.2020, per raion avem înregistrate 10 cazuri cu infecţia COVID-19. Cel de-al zecelea caz a fost înregistrat ieri, 30.04.2020. Este vorba de o persoană, de gen masculin, cu vârsta de 62 de ani, din satul Drojdieni, comuna Şişcani, raionul Nisporeni. Persoana se află la Chişinău, acolo a fost testată şi acolo urmează tratamentul corespunzător.”
Vestea bună este că din numărul total de pacienţi infectaţi cu coronavirus, şase deja s-au vindecat, iar ceilalţi patru sunt spitalizaţi şi primesc tratamentul corespunzător. Mai mult ca atât, la ora actuală, în raionul Nisporeni nu este nicio persoană suspectă la infecţie.
ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Din totalul de zece persoane confirmate cu infecţia COVID-19, şase sunt deja tratate, iar patru urmează tratamentul. Două persoane sunt internate la Spitalul Raional Nisporeni şi celelalte două se află la Chişinău. La moment persoane suspecte nu avem per raion.”
În raionul Ungheni sunt înregistrate la ora actuală 18 cazuri de coronavirus, iar la Călăraşi – 12.
Din totalul pacienților testați pozitiv în ţara noastră, până la ziua de astăzi 1272 au fost trataţi. De asemenea, au fost înregistrate 122 decese.