ALBASAT
Societate

Inițiativă pentru ca stagiile pentru tineri în instituțiile statului să fie plătite

În premieră, stagiile pentru tineri în instituțiile statului vor fi plătite. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de către fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.

Deputata PAS, Ana Calinici, a declarat într-o conferință de presă că, potrivit proiectului, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani inclusiv, selectați prin concurs, vor putea face stagii plătite în instituții precum Președinția, Parlamentul, Cancelaria de Stat, ministerele și autoritățile subordonate acestora.

„Tocmai pentru că ne dorim stagii de calitate și motivante pentru tineri, venim cu acest proiect de lege care schimbă imaginea stagiilor cu care ne-am obișnuit în Republica Moldova. În premieră pentru țara noastră, stagiile vor fi plătite din bugetul de stat. Suma pe care am agreat-o împreună cu Guvernul este de 3000 de lei pentru 160 de ore de stagiu lunar și se va acorda proporțional numărului de ore”, a declarat parlamentara.

Potrivit proiectului, un aspect important este faptul că tinerii vor avea posibilitatea de a fi angajați la finalul stagiului, fără concurs și fără perioadă de probă, dar cu anumite condiții, cum ar fi, deținerea studiilor superioare, finalizarea unui program complet de stagiu de 720 de ore, evaluarea cu „foarte bine” a activității acestuia.

Related posts

UE condamnă toate formele de amenințare și violență împotriva jurnaliștilor

AlbasatTV, Nisporeni

12 pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă

Albasat

Medic condamnat pentru acțiuni cu caracter sexual față de o fostă pacientă minoră

Albasat

Leave a Comment