Înregistrarea dactiloscopică a cetăţenilor Republicii Moldova care pleacă la muncă peste hotare nu va mai fi obligatorie. Totodată, se exclude obligativitatea de achitare a serviciului de înregistrare dactiloscopică pentru conducătorii mijloacelor de transport auto. Prevederile se conțin într-un proiect aprobat de Guvern, transmite IPN.
Proiectul mai prevede că, pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, înregistrarea dactiloscopică obligatorie se va efectua și de alte instituții desemnate în acest sens de către Guvern. Este vorba despre proceduri destinate pentru conducătorii de mijloace de transport auto, cetățenii care, din motive de sănătate ori de vârstă, sunt incapabili să comunice date privind identitatea lor și cetăţenii străini şi apatrizii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat.
Ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a precizat că această procedură va eficientiza serviciile publice prestate cetățenilor Republicii Moldova, va extinde baza datelor dactiloscopice a oamenilor activi în țară care își perfectează permis de conducere, solicită statut de azil sau este incapabil de a se identifica.
Prin prognoza MAI, aceste acțiuni vor contribui la securizarea comunităților prin descoperirea infracțiunilor ce datează de mai mulți ani, iar autorul lor este necunoscut.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

