Societate

Ziua Carierei la Banca Națională a Moldovei

Studenți și masteranzi de la mai multe universități din țară, interesați de domeniul financiar-bancar, au făcut cunoștință cu oportunitățile pe care le oferă Banca Națională angajaților săi. „Ziua Carierei la Banca Națională a Moldovei” a fost organizată în premieră și face parte din strategia de comunicare a BNM, transmite IPN.

Artur Mironov, expert principal în cadrul Direcției Dezvoltare Resurse Umane din, a spus că Ziua Carierei presupune desfășurarea unor ateliere, la care studenții interacționează cu specialiștii BNM. Prin această acțiune BNM își propune să atragă tineri specialiști în funcțiile vacante. La momentul actual e nevoie de specialiști în departamentul sistemelor de plăți, reglementare bancară și supraveghere bancară.

La BNM sunt desfășurate instruiri și stagii de dezvoltare a competențelor profesionale și a abilităților manageriale. Se fac cursuri de engleză și economice, pe profil bancar.

Nou-veniții la BNM beneficiază de ajutor material unic. Le este oferit acces la asigurare medicală facultativă și le este compensat 50% din contractul anual de studii post-licență.

„Se oferă foarte multe oportunități, beneficii la angajare. Cred că fiecare și-ar dori o asemenea ofertă, un asemenea loc de muncă”, a spus Constanța Boldișor, studentă la ASEM. „Am venit să văd ce prezintă BNM, ce poate să ofere viitorilor specialiști. Mi-a părut interesant și aș vrea să încerc dacă aș avea posibilitatea”, a remarcat Maria Roșca, o altă studentă la ASEM.

Guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a menționat că acțiunea este organizată pentru ca studenții să vadă exemple de oameni care au făcut carieră la BNM. „Noi înțelegem că nu prea avem specialiști pregătiți pentru o bancă centrală direct de pe băncile universităților. Dar noi venim să compensăm acest gol. În cadrul Băncii Naționale există un program extraordinar de pregătire și de instruire a personalului”, a remarcat guvernatorul.

BNM are acorduri de cooperare cu Academia de Studii Economice, Universitatea Tehnică și cu Universitatea de Stat din Moldova.

Related posts

Ucrainenii închid granița pentru două săptămâni

Albasat

Un album de stampe japoneze, lansat la Muzeul Național de Artă

Albasat

Sunt anunțate deconectări de lumină în Nisporeni

Albasat

Leave a Comment