Pentru o localitate contează foarte mult modul prin care îi întâlnește pe cei care o vizitează. Prima impresie este, de multe ori, decisivă. Iată de ce, autoritățile locale din comuna Vărzărești au realizat transformări vizibile la intrările în satele Vărzărești și Șendreni.
La intrările în cele două sate au fost montate inscripții cu numele localităților și anul fondării acestora. Fără îndoială, imaginea comunei are de câştigat în acest caz.
Locuitorii au apreciat acțiunea și au accentuat faptul că acest lucru trebuia realizat de mult timp.




- În 2025, ANI a înaintat șase acțiuni în instanță privind confiscarea averii nejustificate, în valoare totală de aproximativ 4,9 milioane de lei
- Șef de direcție din cadrul AIPA, reținut într-un dosar de trafic de influență
- Noua reformă fiscală va fi prezentată joi: accent pe reducerea taxării muncii și stimularea investițiilor
- Sondaj privind designul viitoarelor bancnote euro
- Guvernul instituie un mecanism național de evaluare a riscurilor la adresa securității

