Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, şi-a exercitat dreptul la vot. Acesta s-a prezentat la secţia de votare, în prima oră de la deschidere, alături de soţie, transmite IPN.
Ion Chicu a menţionat că acest scrutin, ca şi cele anterioare, este de importanţă istorică. Este un scrutin care va arăta lumii dacă moldovenii sunt în stare să organizeze alegeri democratice şi libere. „A fost multă tensiune şi manifestări din partea politicienilor, nu chiar de apreciat, în această campanie. Eu sper ca azi poporul pune punct la aceste campanii şi de mâine vom avea preşedinte ales de popor şi vom avea posibilitatea să continuăm activităţile menite să schimbe lucrurile spre bine în ţară. Să putem, ca stat, să asigurăm oamenilor în vârstă o viaţă decentă, să fim în stare să achităm pensii şi salarii, să putem oferi tinerilor posibilitatea să muncească aici, în ţară, să aducem oamenii noştri de peste hotare, care sunt ce mai mare valoare a ţării, acasă, să muncească aici”, a spus premierul.
Soţia acestuia a subliniat că mizează pe un viitor prosper, o societate consolidată şi unită, pace tuturor, linişte şi bunăstare.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

