Președintele Partidului Politic pentru Oameni, Natură și Animale (PONA), Ion Dron, cere Ministerului Afacerilor Interne să investigheze acțiunile autorităților locale din satul Bobeica, raionul Hâncești, privind animalele fără stăpân. „La 16 decembrie 2020, Consiliul comunei Bobeica a adoptat decizia de împușcare a câinilor și pisicilor fără stăpân, din preajma localității, cu implicarea vânătorilor. Faptul că aceste animale vor fi împușcate, rezultă din dispozițiile punctului 5 al deciziei”, a precizat Ion Dron în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Președintele PONA a amintit că, potrivit art.221 din Codul Penal, tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor, soldată cu mutilarea sau moartea acestora, sunt acțiuni de infracțiune. Aceste fapte, săvârșite în public, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 3 ani. „Decizia autorităților comunei Bobeica de implicare a vânătorilor, cu asmuțarea câinilor dresați împotriva unor animale fără stăpân, constituie o acțiune de pregătire pentru săvârșirea unei infracțiuni, prevăzute de art.222 prim din Codul Penal”, a menționat Ion Dron.
Președintele Partidului Politic pentru Oameni, Natură și Animale crede că primarul de Bobeica, dacă nu minte, cel puțin trișează, atunci când spune jurnaliștilor că nu vor fi împușcate pisicile și câinii vagabonzi. „Dacă nu aveți de gând să împușcați, de ce antrenați vânătorii? De ce recoltați cadavre, dacă nu intenționați să împușcați”, a întrebat Ion Dron. Potrivit lui, ceea ce se întâmplă la Bobeica este o consecință a faptului că Republica Moldova nu are o politică clară în domeniul protecției animalelor, documente care există în toate țările din zonă.
„Unii primari, cum ar fi cel de la Bobeica, tratează animalele fără stăpân drept țintă de antrenamente pentru vânători. Primarul de Chișinău tratează animalele fără stăpân drept un gunoi. Or, cum poate fi interpretată intenția lui de a transmite secția de protecție a animalelor din cadrul Direcției locative și amenajare publică, în gestiunea unei întreprinderi de colectare a gunoiului?”, a relevat Ion Dron.
Președintele PONA i-a îndemnat pe cei ce tratează animalele fără stăpân drept țintă de vânătoare să citească Convenția Europeană pentru Protecția Animalelor de Companie. „În preambulul acestei convenții veți găsi că omul are o obligație morală să protejeze toate ființele vii. Or, după saltul moral al unei națiuni putem judeca după felul cum sunt tratate animalele”, a adăugat Ion Dron.
Partidul pentru Oameni, Natură și Animale va cere și oficiului teritorial Hâncești a Cancelariei de Stat să verifice legalitatea deciziei de împușcare a animalelor fără stăpân, adoptată de autoritățile locale de la Bobeica.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie