ALBASAT
Societate

Ion Perju: Astăzi putem fi siguri de siguranța alimentelor din Moldova

Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, susține că în prezent în Republica Moldova există siguranța produselor alimentare și calitatea produselor fabricate în țară este una înaltă. Potrivit ministrului, produsele moldovenești sunt apreciate și peste hotare ceea ce demonstrează calitatea înaltă a acestora. De asemenea, producătorii autohtoni de legume și fructe proaspete nu-și pot permite „chimizarea” acestora pentru că procesul este unul destul de costisitor, transmite IPN.

„Mulți nu-și permit astăzi să folosească atâta chimie ca să fie dăunător pentru sănătate. Laboratorul central fitosanitar are toate capacitățile de a face analize la produsele noastre. Deci, astăzi putem fi siguri de siguranța alimentelor pe interior, pe țară. Oricât am produce și orice am produce în sectorul agroalimentar, în capul mesei trebuie să stea siguranța alimentară, indiferent dacă producem pentru consumatorul intern sau pentru cel extern”, a afirmat ministrul în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul NTV Moldova.

Totodată, ministrul susține că legumele și fructele proaspete produse în Moldova se regăsesc mai mult în piețe, decât în supermarket-uri. Aceasta pentru că rețelele de magazine solicită volume mari și permanente de produse, ceea ce puțini dintre producătorii autohtoni pot asigura. „Sectorul de legume a scăzut foarte mult. La nivel industrial deja nu se mai produce. Se produce în sere în perioada sezonieră și în această perioadă este foarte greu de vândut pentru că rafturile deja sunt ocupate de acei care importă. Și roșii, și castraveți sunt în supermarket-uri, dar nu în toate”, a notat ministrul.

Directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte, Carolina Linte, a explicat că sistemul de autocontrol există în prezent la toate întreprinderile de procesare a produselor lactate. În caz contrar, companiile nu primesc autorizația sanitar-veterinară de funcționare. „Astăzi, întreprinderile sunt de două-trei ori pe lună inspectate de către inspectorii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranță Alimentelor și monitorizate. Se preiau probe din rețea, se face raportul de expertiză, se evaluează conformitatea și calitatea și se fac prescripții în cazul în care a fost depistat ceva neconform”, a explicat Carolina Linte.

În ceea ce privește produsele importate din alte țări, Carolina Linte explică faptul că întreprinderile străine primesc autorizația de export către Republica Moldova și dacă nu au un istoric negativ privind calitatea produsului, se verifică aproximativ al cincilea camion cu marfă. Potrivit ei, inspectorii moldoveni nu au acces la companiile străine care aduc diferite produse pe piața din Republica Moldova.

Related posts

Proiect de îmbunătățire a accesului la justiție, lansat de Germania și PNUD

AlbasatTV, Nisporeni

Nicu Popescu: Moldova și Ucraina au înregistrat progrese în implementarea recomandărilor Comisiei Europene

AlbasatTV, Nisporeni

Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost depistat la Colonița

Albasat

Leave a Comment