Judecătorul Oleg Melniciuc, condamnat la închisoare pentru îmbogățire ilicită, a fost suspendat din funcție până la emiterea unei hotărâri definitive. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii, transmite IPN.
Chestiunea a fost examinată cu ușile închise, iar hotărârea a fost anunțată în urma deliberărilor.
În septembrie 2021, Oleg Melniciuc a fost condamnat de către Judecătoria Anenii Noi la șapte ani de închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, magistratul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activitate în domeniul jurisprudenței pe un termen de 15 ani.
Magistratul a fost condamnat în baza acuzațiilor că în perioada anilor 2013-2017 a inclus intenționat date incomplete sau false în declarațiile de avere și interese personale, dar și că deține bunuri materiale valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite și care, nu puteau fi obținute legal. Oleg Melniciuc pledează nevinovat.
previous post