ALBASAT
Societate

(video/foto) Jumătate de secol de iubire

Şi-au jurat dragoste pe viaţă în urmă cu 50 de ani şi până acum au reușit să-și respecte promisiunea. Vorbim despre şase cupluri din Nisporeni, care au sărbătorit de hramul oraşului, nunta de aur. În această zi specială, autorităţile publice locale le-au felicitat și le-au oferit cadouri bănești.

De jumătate de secol şi-au jurat iubire veşnică soţii Vladimir şi Nina Levoşîn. În toţi aceşti ani au trăit în armonie, dragoste şi înţelegere. Ei recunosc că în căsnicie au avut parte atât de momente frumoase, cât și dificile. Însă prin răbdare, comunicare şi respect reciproc, au reuşit să treacă peste toate greutăţile vieţii.

 NINA LEVOŞÎN, LOCUITOARE A ORAŞULUI NISPORENI: “Prin răbdare, dăruire de sine, prin dragoste şi prin dialog. Le doresc tuturor sublim să le fie viitorul, presărat numai cu flori, să nu aibă moment de tristeţe şi nici momente de fiori. Să nu ştie ce-i necazul şi nici durerea să nu o ştie. Mereu cu zâmbetul pe faţă, fericiţi în veci să fie.” 

După jumătate de veac încă se mai ţin de mână şi soţii Ion şi Elizaveta Robu. Aceştia susţin că dragostea îi uneşte şi astăzi, chiar dacă timpul şi-a lăsat amprenta asupra lor. Ei spun căsecretul unei familii trainice constă în înţelegere şi respect.

 ION ŞI ELIZAVETA ROBU, LOCUITORI AI ORAŞULUI NISPORENI: “Trăim în dragoste şi iubire şi supărarea pe rând. Încredere unul în altul. “ 

Cuplurile au fost felicitate de către primarul oraşului.

 GRIGORE ROBU, PRIMARUL ORAŞLUI NISPORENI: “Noi cu toate diplomele noastre şi cu toate şcolile acumulate în timpurile noastre, nu avem nici jumătate din ce aveţi dvs, din şcoala vieţii: experienţa pe care v-a lăsat-o viaţa. Ne uităm cu admiraţie la dvs şi fiecare dintre dvs poate să ne înveţe pe noi cei mai tineri, indiferent de funcţii: primar, miniştri, deputaţi că în viaţă totuşi sunt alte valori. Dvs aţi arătat că împreună, într-un cuplu frumos, puteţi să faceţi o familie, să lăsaţi copii în urmă şi cel mai important să creşteţi nepoţi, care să se ataşeze de dvs.” 

Iar pentru a-şi aminti de tinereţe, cuplurile au dansat pe ritmuri de vals.

Primăria orașului Nisporeni felicită cuplurile care au ajuns la 50 de ani de căsnicie pentru al şaselea an consecutiv.

Related posts

Мужчина из Кожушны, сбитый машиной, остался лежать на обочине

Albasat

A crescut numărul de materiale în care sursele nu răspund la telefon sau refuză să comenteze

Albasat

Guvernul Chicu demisionează

Albasat