Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns la Chișinău. În jurul orei 11.30, a fost întâmpinat în curtea Președinției cu pâine și sare. După ceremonia protocolară, cei doi șefi de stat au intrat în clădirea Președinției, unde au discuții tête-à-tête, transmite IPN.
Pentru a-l întâmpina pe șeful statului român, în fața Președinției s-au adunat mai mulți unioniști, cu drapele tricolore și o hartă a României Mari. Klaus Iohannis i-a salutat de la distanță.
Vlad Bilețchi, activist civic, a declarat că vizita președintelui României este de bun augur pentru Republica Moldova, pentru resetarea relațiilor dintre cele două state românești, „odată cu debarcarea regimului Dodon”. Speră că această vizită va fi un punct de pornire în fortificarea relațiilor dintre Republica Moldova și România. El a mai spus că unioniștii au venit cu harta României Mari, „care simbolizează unica cultură, limbă și istorie pe care o are Moldova cu statul român”. Speră că mesajul transmis va fi auzit la București, pentru că „Chișinăul simte românește”. De asemenea, printr-o scrisoare către poporul român, unioniștii mulțumesc pentru toată asistența și ajutorul acordat Republicii Moldova.
- Rusia a amendat rețeaua TikTok
- Locuri vacante la Nisporeni: Ce oportunități sunt disponibile în acest moment?
- Distribuția de compensații pe numărul de gospodării
- Anul Nou vine cu scumpiri ale carburanților
- Cum utilizăm artificiile în siguranță? Recomandări și măsuri preventive