ALBASAT
Societate

Klaus Iohannis: Pledăm pentru atenuarea impactului acțiunilor Rusiei asupra Moldovei

Președintele României, Klaus Iohannis, pledează pentru atenuarea impactului negativ al acțiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova și Georgiei, „state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei”. În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European, președintele României a accentuat importanța oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienței partenerilor, transmite IPN.

„Ne confruntăm cu cea mai mare provocare din istoria recentă a Europei și este absolut necesară și pe mai departe coordonarea strânsă a reacțiilor și a abordărilor cu aliații euroatlantici, în special SUA și NATO”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției României.

Liderii europeni participanți la conferință au condamnat agresiunea militară rusă la adresa Ucrainei, evidențiind că acțiunile militare ilegale ale Rusiei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a principiilor Cartei ONU și subminează stabilitatea și securitatea la nivel european și global.

A fost agreat și un pachet de măsuri restrictive suplimentare, care va impune costuri masive și severe Rusiei pentru acțiunile sale împotriva Ucrainei. Sancțiunile vor acoperi sectoarele financiar, energetic, al transporturilor, bunurile cu dublă utilizare, precum și controlul și finanțarea exporturilor, politica de vize. Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte, fără întârziere, propunerile pregătite de Comisia Europeană și de înaltul reprezentant al Uniunii Europene. Liderii europeni au solicitat pregătirea și adoptarea de urgență a unui pachet suplimentar de sancțiuni individuale și economice, care va include, de asemenea, și Belarus.

Liderii europeni au convenit, totodată, că Uniunea Europeană va continua să coopereze strâns cu vecinii săi și au reiterat sprijinul necondiționat și angajamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Republicii Moldova și ale Georgiei. Uniunea Europeană va continua coordonarea strânsă cu partenerii și aliații săi în cadrul ONU, OSCE, NATO și G7.

Related posts

Moldovean cercetat pentru trafic de copii, extrădat din Cehia

Albasat

Alte 412 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 30 789

Albasat

În iunie, au fost transferați din străinătate 143 de milioane de dolari

Albasat

Leave a Comment