Agenția de Dezvoltare Regională Centru a organizat vineri, 15 septembrie, o vizită de monitorizare la proiectul regional „Apeduct Prut – Nisporeni. Evacuarea apelor reziduale a or. Nisporeni (etapele II și III) și comuna Vărzărești”.
La ședința de lucru, care s-a desfășurat în incinta Primăriei Nisporeni, au participat reprezentanții companiei care execute lucrările de construcție, responsabilul tehnic contractat pentru supravegherea lucrărilor, precum și reprezentanți ai instituțiilor centrale, interesate de buna implementare a proiectului.
Participanții au discutat situația actuală la proiectul ce prevede protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin extinderea şi reabilitarea sistemului de canalizare în orașul Nisporeni și comuna Vărzărești. În speță, au fost precăutate soluții pentru provocările înregistrate în procesul de realizare a lucrărilor de construcție. Astfel, părțile au convenit ca fiecare să-și accelereze contribuția pe partea de responsabilități pentru a continua buna implementare a proiectului de infrastructură.
La momentul actual, se execută lucrări de restabilire a părții carosabile pe străzile unde au fost executate lucrări de construcție a sistemului de canalizare. Potrivit documentației de proiect, vor fi construiți 39,5 km rețele de canalizare cu diametru 160 mm, 3,1 km rețele de canalizare cu diametru 200 mm. La finalizarea proiectului, peste 8 mii de locuitori din or. Nisporeni și alte 4 mii din comuna Vărzărești vor beneficia de acces la sistemul de canalizare extins.
Prin dezvoltarea infrastructurii de canalizare în or. Nisporeni și comuna Vărzărești vor fi extinse serviciile de deservire oferite de Întreprinderea S.A „Apă-Canal Nisporeni”.
Valoarea totală a lucrărilor prevăzute în proiect regional se estimează la suma de 50 564 968,21 lei. Proiectul este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțat de aplicatul proiectului.