În Republica Moldova, la fiecare oră, un om face accident vascular cerebral, iar în fiecare o oră și jumătate, o persoană se stinge din viață în urma unui accident vascular cerebral. Specialiștii afirmă că circa 80% din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite. Subiectul este discutat zilele acestea la Chișinău în cadrul unui eveniment cu participarea experților naționali și internaționali. Evenimentul, care se desfășoară în perioada 16-18 septembrie, este organizat de către Asociația de Stroke din Moldova.
„Astăzi accidentul vascular cerebral poate fi prevenit și aceasta este o istorie de succes a multor țări. Și de aceea, se așteaptă ca și la noi să începem cu procese educaționale, cu integrare a medicului de familie în populație, cu perfecționarea sistemului prespitalicesc, cu extinderea sistemului de asistență de urgență a pacienților cu accidente vasculare. Sigur și cu elaborarea unui sistem de reabilitare. Deci, avem un șir de probleme pe care trebuie să le rezolvăm și ele se înscriu într-un proiect de regionalizare, într-un proiect de evaluare în timp a posibilităților”, menționează că președintele Asociației, academicianul și profesorul universitar Stanislav Groppa.
Statisticile din Republica Moldova arată că, dacă în anul 1995 la evidență se aflau 21 de mii de persoane care suferiseră un accident vascular cerebral, în anul 2018 erau deja 78 de mii de persoane. „Sunt mai multe explicații, în primul rând că populația îmbătrânește, însă are loc un proces de cumulare a factorilor de risc. Accidentul vascular este rezultatul a ceva: uzare, îmbătrânire și, iată, vorbim despre o îmbolnăvire a societății”, explică academicianul.
La Chișinău, astăzi, 16 septembrie, și-a început lucrările Summitul european cu genericul „Accidentele vasculare cerebrale”. La eveniment participă cei mai de vază specialiști din peste 30 de țări. Participanții pun în discuție starea de asistență medicală în accidentul vascular cerebral și cercetările științifice în domeniul accidentului vascular cerebral.
„Sperăm că această acțiune ne va permite să inițiem o nouă eră în abordarea accidentului cerebral vascular și a bolilor cerebrale în republică”, a notat academicianul. Potrivit lui Stanislav Groppa, este un mare beneficiu ca statul să fie parte a planului european, pentru că este vorba despre specialiști, experți care au viziuni, experiență și au deja o istorie de combatere a accidentului vascular cerebral. „Pe de altă parte, dânșii ne acordă suport de a ne integra în diferite instituții și structuri europene, care pe bună seamă oferă o altă calitate, un alt nivel al asistenței medicale. Vorbim și despre educația medicilor, și nu doar a medicilor, dar și a personalului medical”, explică președintele Asociației de Stroke din Moldova.
Specialiștii în domeniu au venit cu propunerea de a elabora un program național de prevenție și tratament al accidentului vascular cerebral. Și în acest sens urmează să fie prezentată viziunea și poziția Republicii Moldova, iar programul concret urmează să fie analizat minuțios. „Trebuie să ne educăm, să păstrăm sănătatea. Să avem o altă abordare în stilul de viață, să promovăm stilul sănătos de viață. Se așteaptă o reformare a sistemului de sănătate”, a notat academicianul Stanislav Groppa.
Academicianul a mai spus că se propune crearea unei rețele de centre care să fie bine coordonată și care să vină în ajutorul pacientului. Să fie dotate cu tehnologii, pentru că abordarea tratamentului unui pacient cu accident vascular cerebral necesită tehnologii și un potențial medical integral, foarte bine pregătit.
Republica Moldova a fost nominalizată țară-gazdă pentru primul Summit al Proiectului IRENE – COST (Implementation Reasearch Network in Stroke Quality), care are loc în perioada 16-17 septembrie, la Chișinău. În paralel, în zilele de 17 și 18 septembrie, va fi susținută Conferința Națională în Boli vasculare cerebrale.
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://ok.ru/profile/564484387545
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/