ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

La Nisporeni, memoria ostașilor români căzuți în luptă este păstrată cu respect și recunoștință. VIDEO

Un Parastas de comemorare a Eroilor Români ai Celui de-al II-lea Război Mondial a fost oficiat la Cimitirul de Onoare de la Vărzărești.

Aici s-au adunat mai mulți localnici, preoți, oficiali ai raionului Nisporeni, primarul comunei Vărzărești, precum și oaspeți de peste Prut.

Apoi părintele Petru s-a adresat celor prezenți, menționând că păstrarea vie a memoriei Ostașilor Români căzuți pe pământurile noastre este o datorie sacră a fiecăruia dintre noi. De asemenea, părintele Ioan a îndemnat la rugăciune pentru cei care s-au jertfit pentru pace.

Primarul comunei Vărzărești, domnul Constantin Ungureanu, a venit cu un mesaj de recunoștință adresată tuturor celor ce au contribuit la amenajarea necropolei de la Vărzărești. Iar omologul său din România a subliniat că idealurile pentru care au luptat eroii sunt pe cale de realizare.

Un cuvânt de omagiere au rostit Președintele Societății Culturale ,,Ginta Latină’’ Ecolatinie Nisporeni, domnul Dumitru Lupei, dar și Secretarul general al orașului Sângeorz-Băi, domnul Traian Șorecău.

O sinteză a evenimentului au făcut Președintele Societății Culturale ,,Ginta Latină’’ Ecolatinie Nisporeni, domnul Dumitru Lupei, și Secretarul General al orașului Sângeorz-Băi, domnul Traian Șorecău.

Cimitirul Eroilor Români căzuți în luptele purtate pe aceste locuri, în contextul ofensivei generale a trupelor române pe frontul Prutului (perioada 2 – 26 iulie 1941) pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, a fost înființat în august 1941.

Acesta este amplasat la o distanță de aproximativ 500 m de Mănăstirea Vărzărești și se întinde pe o suprafață de circa 1000mp.

Aici sunt înhumați 178 de militari români din județele Bacău, Suceava și Botoșani.

Related posts

La manifestația din fața CEC au venit și reprezentanți ai diasporei

Albasat

В Молдове может начаться производство жизненно важного препарата в борьбе с COVID-19

Albasat

Ion Chicu: Miniștrii nu sunt vizibili pentru că asta este abordarea noastră

Albasat

Leave a Comment