Animalele de companie vor fi protejate printr-o lege specială ce interzice tratarea lor cu cruzime, obligă înregistrarea lor și prevede măsuri clare pentru bunăstarea animalelor. Parlamentul a votat noul cadru legislativ, care va intra în vigoare peste doi ani. Până acum, în Republica Moldova nu a existat un cadru legal complet pentru protecția animalelor, transmite IPN.
Proiectul a fost elaborat în contextul ratificării, în 2024, a Convenției europene pentru protecția animalelor de companie.
Conform noii legi, va fi creat un sistem informațional național pentru identificarea și înregistrarea animalelor și a deținătorilor lor. Începând cu un an de la lansarea acestui sistem, înregistrarea va deveni obligatorie. Autorii proiectului spun că măsura are scopul de a preveni abandonul animalelor și de a reduce numărul celor fără stăpân.
Legea conține și prevederi cu privire la condițiile de întreținere a animalelor, drepturile lor la îngrijire, hrană, mișcare și asistență veterinară. De asemenea, stabilește reguli privind creșterea, comercializarea și transportarea animalelor. La fel, sunt menționate și măsuri în cazul patrupezilor fără stăpân, capturarea, sterilizarea, vaccinarea și posibila plasare în adăposturi.
Un alt element este interzicerea cruzimii față de animale și definirea clară a comportamentelor sancționabile, inclusiv confiscarea animalului sau interzicerea de a mai deține animale.
Autorii proiectului atrag atenția că lipsa unui cadru normativ coerent în domeniu a dus la creșterea numărului de cazuri de cruzime și a animalelor fără adăpost. Potrivit lor, adoptarea legii răspunde unei nevoi reale în societate și aliniază legislația națională la standardele Uniunii Europene. În același timp, se înscrie în obiectivele de dezvoltare durabilă prevăzute în strategia „Moldova Europeană 2030”.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

