ALBASAT
Societate

Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, una dintre instituțiile exemplu la capitolul igiena și sănătate

Condiţii ma bune de igienă şi sanitaţie pentru elevii liceului teoretic Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni. În incinta instituţiei se construiesc două blocuri sanitare. Acestea vor fi date în exploatare până la sfârşitul anului.

 Lucrările de construcţie au început acum o lună. Un bloc sanitar se amenajează la etajul 1, iar celălalt la etajul trei. Acum muncitorii tencuiesc pereţii şi podul. Ei dau asigurări că până cel târziu 15 decembrie, vor finisa toate aceste lucrări.

 VERONICA CROITORU, MUNCITOARE: Acum tencuim podurile, apoi pereţii cu orizon, după care vom lăsa puţin să se întărească, apoi vom pregăti podurile pentru a  le vopsi. Până pe data de 15 noi trebuie să ieşim în final cu aceste lucrări.” 

Acum 4 ani, la liceul “Mircea Eliade” au mai fost amenajate primele blocuri sanitare. Conducerea instituţiei de învăţământ susţine că  mai este nevoie încă de servicii de sanitaţie pentru a face faţă numărului mare de elevi. Pentru lucrările de reconstrucţie au fost alocaţi 200 de mii de lei, dintre care 150 de mii sunt  de la Fondul de investiţii sociale, iar restul din contribuţia liceului.

VASILE VACARI, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC “MIRCEA ELIADE”: “După cum aţi observat decurg lucrările privind reconstrucţia a două blocuri sanitare pentru clasele mari, băieţi şi fete.  Necesitatea pentru 600 de elevi două blocuri sanitare nu ne satisface şi am fost nevoiţi să mai reconstruim încă două blocuri sanitare,   ca copii să nu iasă pe perioada de vară, iarnă afară, să închidem blocul pe care îl avem afară, să creăm condiţii europene pentru ca copiii să beneficieze pentru toate necesităţile, aici în interior. Sperăm să reuşim ca până la sfârşitul anului să le dăm în exploatare.” 

 Elevii recunosc că uneori sunt nevoiţi ori să meargă la veceul din curtea şcolii din cauza că cele din incinta instituţiei sunt ocupate, ori să întârzie la lecţii.

“Câteodată când dorim la veceu, sună la lecţie şi nu putem să mergem, dar aşa dacă va fi mai aproape, va fi mai bine. Este necesar, deoarece din această cauză noi întârziem la ore şi stricăm lecţia la profesori şi zic că e necesar.” 

 “Chiar la primul etaj se construieşte bloc sanitar şi e bine. Să zicem că e lecţie şi vrei să te duci la veceu, dar este altcineva în locul tău şi trebuie să-l aştepţi, dar până atunci nu reuşeşti la următoarea lecţie şi să întârzii la lecţie tot nu e bine.” 

“În perioada rece a anului este destul de incomod să plecăm afară.  Chiar e o decizie bună că se construiesc astfel de servicii.”

La liceul teoretic “Mircea Eliade” din or. Nisporeni îşi fac studiile 600 de elevi.

Related posts

Poliția Națională a Republicii Moldova marchează 33 de ani de la creare

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 3,2 milioane de persoane sunt înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor

AlbasatTV, Nisporeni

Londra a devenit cel mai scump oraș din lume la închirierea de depozite pentru mărfuri, depășind Hong Kong și San Francisco

Albasat