Portal de știri
Societate

Liderul de la Tiraspol i-a adresat o invitație la dialog președintei Maia Sandu

Liderului transnistrean, Vadim Krasnoseliski, i-a adresat președintei Maia Sandu o scrisoare, prin care invită autoritățile de la Chișinău la dialog. Presa din regiune scrie că adresarea către șefa statului a fost expediată încă pe 15 august, însă un răspuns nu este, transmite IPN.

Reprezentantul politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Vitali Ignatiev, susține că există numeroase probleme care pot fi soluționate doar la masa de negocieri. „Este necesar să soluționăm problemele care, spre regret, se adună din cauza incapabilității părții moldovenești de a negocia. Sunt create dificultăți noi agenților economici, cetățenilor din regiunea transnistreană. Apar probleme stringente sociale și umanitare”, a declarat Vitali Ignatiev citat de presa din regiune.

În adresarea sa, Vadim Krasnoseliski menționează că a trecut jumătate de an de când a expediat o adresare similară, la care așa și nu a avut răspuns. Potrivit lui, în aceste condiții se creează impresia că Chișinăul „nu percepe regiunea transnistreană ca pe un bun vecin”.

Contactată de IPN pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Sorina Ștefârță, nu a răspuns la telefon.

Related posts

Ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, și întreaga Delegație UE în Republica Moldova vă urează Sărbători Fericite!

Albasat

Grosu despre scandalul plăcuțelor neutre: Ne ghidăm de interesul oamenilor

Albasat

Igor Dodon: Nu examinăm stoparea activităților economice sau procesului educațional

Albasat

Leave a Comment