ALBASAT
Nisporeni Societate

Localități din Nisporeni, susținute de PNUD și Elveția în dezvoltarea economică locală

Trei microregiuni beneficiare au primit granturi în valoare de câte 400.000 de dolari pentru a stimula creșterea economică locală în următorii doi ani. Printre beneficiarii selectați prin competiție se regăsesc și o microregiune formată din opt localități din raionul Nisporeni. Este vorba despre: orașul Nisporeni și satele Vărzărești, Ciutești, Boldurești, Soltănești, Grozești, Bălăurești și Seliște.

Proiectul ce va fi finanțat prevede cultivarea și prelucrarea plantelor medicinale și aromatice. Celelalte două microregiuni sunt: Coșnița, Criuleni, Pîrîta, Doroțcaia și Slobozia-Dușca, cu specializarea economică în turism rural; Cimișlia, Sadaclia, Ciucur-Mingir, Cenac, Valea Perjei, Hîrtop și Mihailovca: creșterea oilor și a caprelor, precum și prelucrarea produselor lactate și a derivatelor lor.

Fondurile au fost oferite prin intermediul proiectului „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, finanțat de Elveția și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

„Ne bucurăm să fim parte a acestei inițiative și să depășim provocarea de a crea primul cluster în domeniul plantelor aromatice și medicinale din Republica Moldova. Suntem recunoscători și entuziasmați în același timp, să avem oportunitatea de a lucra alături de alți producători, organizații ale societății civile, autorități locale și mediul academic pentru a promova specificul acestui sector și identifica noi oportunități de valorificare a potențialului plantelor și fructelor aromatice și medicinale, contribuind astfel la creșterea valorii adăugate a regiunii„, afirmă Lucia Ușurelu, reprezentanta Asociației Cultivatorilor de Plante Aromatice și Medicinale din Moldova.

Prin acest sprijin, microregiunile vor avea posibilitatea să își dezvolte specializările economice identificate, sporindu-și astfel competitivitatea pe piețele naționale și internaționale și creând locuri de muncă decente, inclusiv pentru populația vulnerabilă, migranții reveniți și refugiații din Ucraina.

Competiția a adunat propuneri de la 392 de reprezentanți ai sectorului privat din 220 de localități și 27 raioane din Moldova.

În luna februarie 2023, au fost organizate sesiuni de informare la Chișinău, Bălți, Cimișlia și Comrat, precum și o sesiune online, la care au participat peste 230 de persoane.

Proiectul „Piețe reziliente și incluzive în Moldova” își propune să sporească dezvoltarea economică locală și reziliența în comunități prin susținerea antreprenoriatului local, sporirea investițiilor și crearea locurilor de muncă decente pentru localnici, în special tineri, femei, persoane cu dizabilități, migranți reveniți și refugiați.

Related posts

Влад Филат: Чёткий внешнеполитический выбор становится экзистенциальным

Albasat

Cum a ajuns uleiul de palmier în aproape toate alimentele. Un lobby asemnătător cu cel al tutunului și alcoolului

Albasat

Un tânăr a murit după ce a intrat cu automobilul în mașini parcate pe strada Cuza Vodă

Albasat

Leave a Comment