ALBASAT
Societate

Locatarii din str. Mircea cel Bătrân, 13/1 și 13/2 fac apel către consilierii municipali

Locatarii din blocurile din strada Mircea cel Bătrân 13/1 și 13/2 și avocații lor afirmă că se încearcă aplicarea unor metode noi pentru a da caracter legal construcției din preajmă. Potrivit lor, la solicitarea companiei de construcții, în Consiliul municipal Chișinău ar urma să fie modificate codurile de urbanistică contrar prevederilor legale, inclusiv deciziei anterioare a CMC. Locatarii fac apel către consilierii municipali ca să fie auziți și să nu admită ilegalități.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul Gheorghe Macovei a declarat că această problemă persistă de un an de zile. Totul a pornit după ce locatarii de pe cele două adrese s-au pomeni că le-a fost scos gardul de delimitare și au aflat despre intenția de a construi un complex locativ în preajmă. Ulterior, au urmat verificări ale actelor în instanța de judecată, iar în timpul litigiului au fost constatate un șir de ilegalități. Cele trei blocuri locative cu 25 de niveluri ar urma să fie edificate pe o zonă pe care, conform prevederilor legale, nu este permisă construcția blocurilor multietajate. Totodată, două dintre cele trei blocuri se află în nemijlocita apropiere de o stație PECO, pe teritoriul căreia sunt butelii de gaz.

Gheorghe Macovei a menționat că locatarii au reușit să demonstreze în instanță că în procesul de eliberare a actelor permisive au fost admise numeroase abateri. Și instanța de judecată le-a dat dreptate locatarilor – a fost anulată autorizația de construcție și certificatul de urbanism, acestea fiind declarate ilegale. Potrivit avocatului, există informații că reprezentanții companiei de construcții ar fi găsit o soluție, prin care toate ilegalitățile constatate într-un an de instanța de judecată și de către organele de specialitate vor fi justificate sub pretextul restabilirii unor drepturi ale unor pretinși investitori. Mai exact, ar urma ca în cadrul Consiliului municipal Chișinău se va încerca schimbarea zonei și ca urmare va fi permisă construcția celor trei blocuri multietajate.

Denis Dobrioglu, locatar, a făcut apel către reprezentanții Consiliului municipal Chișinău. Potrivit lui, întrebarea este pe cine reprezintă consilierii, pe cei care le-au acordat votul de încredere? Cetățeanul se întreabă ale cui interese ei le reprezintă și dacă nu ale unor companii de construcții care au pornit șantiere ilegale. „De ce interesele noastre se încalcă permanent? De ce nu avem dreptul la un trai decent în propriul oraș? De ce compania are dreptul să construiască unde și ce dorește, indiferent de situație și actele permisive? Se încalcă toate normele de drept. S-a ajuns în situația în care există o hotărâre de judecată de anulare a autorizației și a certificatului de urbanism, oricum se merge înainte pentru a schimba destinația zonei”, a mai spus Denis Dobrioglu.

Un alt avocat, Artur Macovei, a menționat în anul 2008, întregul Chișinău a fost împărțit în zone funcționale, fiind determinat pe ce terenuri și ce poate fi construit. În acest sens, în CMC a fost aprobată o decizie prin care și-a cimentat o viziune pe care o are asupra dezvoltării municipiului Chișinău. Ca urmare a fost aprobat și Regulamentul Local de Urbanism al Chișinăului. Și pe spațiul în care se planifică edificarea complexului locativ ese permisă doar edificarea unor spații comerciale pentru deservirea locatarilor din preajmă. Însă, compania s-a adresat direct în CMC pentru a cere modificarea codurilor de urbanistică, astfel încât să-și legifereze ilegalitatea pe care au început-o. Potrivit lui, chiar și prin acel Regulament a fost stabilită o procedură prin care poate avea loc acest proces. Și anume, solicitantul urmează să se adreseze la Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, iar după întocmirea unei hărți noi, se organizează consultări publice, prin care se solicită părerile locatarilor din preajmă, care obligatoriu trebuie consultați.

Related posts

Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu

Albasat

Oфициальный курс валюты на дату 24.04.2020

Albasat

ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile oferite de Î.M. „Iurceni Servicii”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment