Lucrările de construcţie şi amenajare a parcului central din oraşul Nisporeni au fost oficial încheiate. Acestea au fost finalizate printr-o inspecţie organizată de primăria oraşului Nisporeni, împreună cu echipa participantă la lucrări, pentru a evalua starea parcului şi integritatea lucrărilor.
„Au fost plantate peste 5000 de specii de arbori şi arbuşti. Unele specii sunt rare pentru zona de centru a Republicii Moldova. Acest proiect este ultima etapă, ultima construcţie şi intervenţie în parcul central. Amintim că cu o săptămână în urmă am finalizat iluminarea în parc şi am iluminat ultima alee din spatele memorialului„, a declarat Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.
Un grant în valoare de 1 600 000 de lei, pentru înverzirea teritoriului din parcul central, a venit de la Fondul Ecologic. Reprezentantul acestuia în oraşul Nisporeni, Inspector Principal, Andrei Cîrlig, s-a arătat mulţumit de lucrările demarate.
„Acest proiect este finanţat, o parte, din fondul ecologic, 1 600 000. Eu cred că este binevenită pentru oraş această finanţare. Ea contribuie la înverzirea oraşului şi este un aspect frumos pentru centrul oraşului Nisporeni şi un mediu curat pentru cei din jur„, a spus Andrei Cîrlig, inspector principal IPM Nisporeni.
Primarul oraşului roagă cetăţenii să fie înţelegători şi să aibă grijă de parc.
„Să păstrăm împreună acest obiect, obiect care, într-un final, a costat peste 10 milioane de lei. Să-l întreţinem şi să avem grijă de el, deoarece nimeni n-o să vină să ne facă ordine la noi acasă, tot aşa cum nimeni nu o să vină să facă ceva la noi în Nisporeni„, a mai adăugat Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni.
Parcul central al oraşului Nisporeni a fost finalizat cu succes abia acum, cheltuielile estimându-se la peste 10 milioane de lei. Lucrările au demarat în trei etape, la început fiind pavarea, apoi iluminatul şi cea din urmă, înverzirea. Înverzirea parcului din oraşul Nisporeni a costat în jurul a 2,4 milioane de lei, fiind plantaţi peste 5000 de specii de arbori şi arbuşti.