Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului. Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care a modificat condițiile de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului. Scopul principal al proiectului este majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului, transmite IPN.
Totodată, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile. Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.
De menționat că pentru anul 2023 au fost estimați cca 220 de mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de 770 de milioane de lei.
Proiectul de lege urmează a fi votat în lectura a doua.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

