Aderarea Moldovei la UE va fi o investiție în democrația și viitorul colectiv în spațiu al păcii care se numește Uniunea Europeană. Prin transformarea Republicii Moldova ca țară se transformă și Europa. Este mesajul transmis de președintele Moldovei, Maia Sandu, la Summitul Salzburg 2023, din Austria, unde șefa statului a ținut un discurs despre schimbările geopolitice din Europa și din regiune, transmite IPN.
Președintele a vorbit despre faptul că guvernarea de la Chișinău este ferm angajată în realizarea angajamentelor față de UE și față de proprii cetățeni, precum reforma justiției și curățarea instituțiilor de corupție. Maia Sandu a menționat că autoritățile de la Chișinău diversifică resursele energetice, au repornit importante proiecte de dezvoltare a infrastructurii, deschid și liberalizează economia țării pentru a deveni o țară cât mai atractivă pentru investitorii autohtoni și străini.
„Astăzi suntem mai puternici decât acum un an. Acest lucru a fost posibil pentru că în loc să cedăm, ne-am ridicat – ca oameni, ca țară. Cu ajutorul prietenilor și partenerilor noștri, ne-am concentrat pe consolidarea rezilienței noastre, a democrației noastre, pe reformarea și modernizarea instituțiilor și, cel mai important, pe proiectul nostru de țară – aderarea la Uniunea Europeană”, a afirmat șefa statului.
La 23 iunie 2022, Consiliul European a decis să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul