Statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic. Dar instituțiile nu trebuie să admită provocări. Organele de drept trebuie să identifice prompt sursele de finanțare ilegală a celor care plătesc pentru participarea la proteste și să pedepsească aspru orice tentativă de agresiune, provocare sau destabilizare. Declarațiile îi aparțin președintei Maia Sandu și au fost făcute la o conferință de presă susținută ca urmare a convocării ședinței Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.
Șefa statului spune că, pe fondul dificultăților și amenințărilor în creștere de ordin extern, se observă o consolidare a efortului grupărilor criminale care au delapidat țara în ultimii 30 de ani. „Noi respectăm dreptul cetățenilor de a protesta, dar în același timp toate încercările de a transforma aceste proteste în acțiuni violente de destabilizare a țării trebuie să fie sancționate de către instituțiile statului. Și aici am și eu o întrebare către judecătorii care nu mai ajung să examineze cazul hoțului Șor și așteptăm de mulți ani aceste decizii ale instanțelor de judecată. Pentru că este foarte clar că acești oameni care protestează astăzi sunt plătiți din banii care au fost furați de la toți cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus Maia Sandu.
„Așteptările cetățenilor sunt că instituțiile de drept vor sancționa marii corupți și le vor confisca, nu doar le vor sechestra, averile. Aceste grupări criminale continuă să aibă acces la resursele financiare furate de la noi, cetățenii. Corupții întreprind totul – finanțări ilegale, coruperea judecătorilor și procurorilor – pentru a slăbi statul și astfel a scăpa de pedeapsă”, a spus Maia Sandu. Se observă că unii infractori încearcă să devină actori geopolitici. Încearcă să manipuleze cu relațiile privilegiate cu Federația Rusă. În contextul escaladării războiului din Ucraina, se intensifică încercările de destabilizare a situației interne.
„Grupurile susținute de infractori și alți actori externi au amplificat propaganda de război și știrile false despre război pe rețelele de socializare. Am recomandat instituțiilor statului adoptarea și aplicarea de sancțiuni mai dure pentru cei care justifică și promovează războiul, cei care îi cheamă pe agresori în Republica Moldova. De asemenea, sunt necesare sancțiuni mai dure pentru trădare de patrie și pentru promovarea separatismului”, a declarat președintele.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul