ALBASAT
Fără categorie

Maia Sandu: Concursul pentru funcția de șef al CNA nu a fost unul onest

Concursul pentru funcția de șef al Centrului Național Anticorupție nu a fost unul onest. Toată lumea a putut să vadă acest lucru după ce a fost publicată lista de pontaj din cadrul Comisiei parlamentare juridice, care a votat pentru înaintarea lui Ruslan Flocea drept candidat la șefia CNA. Declarația aparține prim-ministrului Maia Sandu și a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Partidul Acțiune și Solidaritate are un singur membru în cadrul Comisiei, blocul ACUM are doi membri. În general, concursul a avut loc în conformitate cu prevederile legii – în lege scrie că Comisia juridică este cea care organizează concursul, nu spune că în Comisie lucrează o echipă imparțială care să facă acest lucru. Am avut o Comisiei în care un partid a avut mai multe voturi și ei au fost părtinitori”, spune Maia Sandu.

Drept concluzie, prim-ministrul spune că reprezentanții partidelor politice nu pot să organizeze concursuri autentice. „Concluzia după acest concurs este că e clar că această comisie nu ar mai trebui să organizeze concursuri”, a menționat șefa cabinetului de miniștri.

Pe viitor, Maia Sandu spune că blocul ACUM va insista pe altă formulă de concurs și acest lucru s-ar putea întâmpla după ce va fi modificată legislația. O altă formulă ar fi ca la organizarea unor astfel de concursuri, din Comisie să nu facă parte doar deputați.

Maia Sandu spune că a avut îngrijorări la subiectul legat de numirea șefului CNA încă de la început, atunci când a fost extinsă perioada de concurs. În zilele suplimentare concursului de bază și-a înaintat candidatura și Ruslan Flocea.

Premierul spune că a transmis socialiștilor mesajul că evaluarea Comisiei a fost părtinitoare și că de acum încolo nu mai pot fi organizate asemenea concursuri.

Acum trei zile, actualul secretar general al Aparatului președintelui, Ruslan Flocea, a fost numit de Parlament în funcția de director al Centrului Național Anticorupție, în baza propunerii Comisiei juridice, numiri și imunități care a organizat concursul pentru noul șef al instituției. Hotărârea a fost adoptată în ședința de miercuri, 31 iulie, cu votul a 72 de deputați.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

 

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment