ALBASAT
Societate

Maia Sandu despre contractul cu MGRES: Voi discuta cu Guvernul la prima ocazie

Am întrebări la condițiile la care a fost semnat contractul cu MGRES. O spune președintele Maia Sandu, potrivit căreia condițiile tranzacției cu pretinsele autorități transnistrene vor fi discutate cu membrii Guvernului „la prima ocazie”. Șefa statului a menționat că informarea publicului la acest subiect trebuia să fie una promptă, iar anunțul despre semnarea contractului la câteva zile după tranzacția propriu-zisă n-a făcut decât să lase loc de interpretări și suspiciuni, notează IPN.

Președintele Maia Sandu spune că procurarea energiei electrice la preț de piață ar fi determinat noi majorări de tarif, iar din acest motiv identificarea celui mai mic preț pentru cetățeni este binevenită. În același timp, președintele se disociază complet de decizia Guvernului de a semna un contract cu MGRES menționând că n-a participat la negocieri și nu cunoaște detaliile înțelegerii cu transnistrenii.

„Cu toții înțelegem problema prețului curentului electric. Chiar dacă o parte din energia necesară puteam să o cumpărăm din România la un preț decent, altă parte trebuia s-o cumpărăm de pe piață și prețurile pe piață sunt foarte volatile. Acest preț de piață conduce neapărat la creșterea tarifului în țară și are impact asupra populației. Dacă mă întrebați exact de această tranzacție, nu am participat la negocieri, am niște întrebări referitor la condițiile la care s-a semnat acest contract. Voi discuta cu Guvernul la prima ocazie”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, șefa statului vine cu critici la modul în care Guvernul a comunicat publicului decizia de a procura energie de la Centrala de la Cuciurgan. Deși anterior vicepremierul Andrei Spînu a menționat că înțelegerea cu Tiraspolul a fost convenită cu partenerii externi ai Republicii Moldova, Maia Sandu spune că nu cunoaște, dacă tranzacția a fost sau nu agreată cu partenerii de dezvoltare.

„Sigur n-a fost o comunicare promptă care să explice lucrurile din start, care să nu lase spațiu de interpretare și acuzații. Guvernul trebuie să comunice prompt și să ofere suficientă informație și claritate. Toată lumea trebuie să aibă încredere că această tranzacție este cea mai bună care putea fi obținută. La preț am și eu întrebări. Comunicarea nu trebuia să vină după câteva zile, lucrurile trebuiau explicate pe înțelesul oamenilor ca să nu apară suspiciuni. Ministrul spune că acest subiect a fost discutat cu partenerii, eu nu am discutat cu partenerii externi acest subiect”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu a mai menționat că Rusia nu are niciun drept să indice Republicii Moldova unde să-și stocheze gazele naturale. Se întâmplă după ce președintele Vladimir Putin s-a arătat nemulțumit de faptul că Republica Moldova își depozitează gazele naturale în Ucraina. Liderul de la Kremlin chiar i-a cerut ministrului rus al Energiei să „analizeze situația”.

„Atât timp cât noi am plătit pentru gaz, el este proprietatea Republicii Moldova și noi decidem când îl consumăm, iar dacă nu-l consumăm imediat, unde îl depozităm. Nu este treaba lui Putin, este doar treaba noastră”, este replica președintelui Republicii Moldova.

Related posts

На каком этапе находится рассмотрение ходатайства об объявлении Влада Плахотнюка в розыске

Albasat

Încă cinci persone infectate cu coronavirus în România. Bilanțul ajunge la 64

Albasat

Zece ani de Parteneriat Strategic cu România pentru integrarea europeană a Moldovei

Albasat

Leave a Comment