ALBASAT
Societate

Maia Sandu, în discuții cu președintele american: Moldovenii își doresc să rămână parte a lumii libere

Moldovenii își doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranță și să-și realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană. Este mesajul transmis de președintele Maia Sandu președintelui SUA, Joe Biden, în cadrul întrevederii pe care au avut-o la Varșovia, Polonia. Liderul de la Casa Albă a ținut în Polonia un discurs public în contextul împlinii unui an de la începerea războiului de către Federația Rusă în Ucraina, transmite IPN.

Șefa statului a discutat cu omologul său de la Washington despre consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și despre eforturile de a menține pacea și ordinea publică în țară. Maia Sandu a declarat că, în situația dificilă în care se află Republica Moldova, cu un război la hotar, este nevoie și mai mult de sprijinul SUA pentru a consolida reziliența economică.

„Îi suntem recunoscători poporului american pentru ajutorul oferit de către Guvernul SUA în ultimul an în vederea depășirii crizei energetice. Acest lucru ne-a permis să oferim compensații cetățenilor cu venituri mici pentru a putea face față mai ușor prețurilor crescute la resursele energetice. Mizăm în continuare pe susținerea Guvernului american în efortul nostru de diversificare a surselor de energie și de consolidare a securității energetice”, a menționat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă al Președinției.

Șefa statului a mai menționat că prietenii americani au fost alături de Republica Moldova încă din primii ani de Independență și este îmbucurător că sunt și în continuare alături, în aceste vremuri complicate. De asemenea, Maia Sandu l-a invitat pe președintele Biden să viziteze Republica Moldova.

Președintele american Joe Biden s-a aflat marți în Polonia după o vizită neanunțată la Kiev, Ucraina.

Related posts

Платформа DA подала уведомление на имя председателя района Дубэсарь

Albasat

Cursul valutar oficial la 18.06.2021

Albasat

Denis Ulanov și Petru Jardan vor fi cercetați în stare de libertate

Albasat

Leave a Comment