Reforma justiției va fi finalizată, iar lupta împotriva corupției accelerată. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul Forumului pentru Integrare Europeană. Potrivit șefei statului, urmează atragerea tinerilor în sistemul de justiție pentru a-l moderniza și a-l face mai puternic. La fel, ar urma să fie accelerată lupta împotriva corupției politice, electorale, astfel încât în țară să decidă cetățenii, nu banii murdari, transmite IPN.
„Justiția curată și instituțiile puternice sunt cel mai bun scut împotriva destabilizării externe. În următoarele luni și ani, prioritățile noastre se concentrează pe trei domenii-cheie: justiție, economie și securitate”, a menționat Maia Sandu.
Potrivit președintei, atragerea de noi investiții rămâne o provocare într-un context regional complicat. De aceea, sprijinul Uniunii Europene, integrarea economiei Republicii Moldova în piața unică este singura posibilitate de a dezvolta economia, de a crea locuri de muncă bine plătite, de a oferi acces la piețe de desfacere stabile și de încredere.
„Economia Republicii Moldova a fost și rămâne supusă unui test dur, dar rezistăm. Odată cu declanșarea războiului la hotar, am evitat plecarea în masă a investitorilor și am continuat să orientăm economia spre Uniunea Europeană. Știți că Moldova este cel mai mare exportator de prune în Uniunea Europeană? Este un exemplu simplu, dar ilustrează potențialul nostru. Economia necesită investiții, inclusiv în infrastructură, iar producătorii au nevoie de un acces mai mare pe piețele mari și stabile”, a menționat Maia Sandu.
Republica Moldova își propune să investească, de asemenea, în securitatea statului pentru a construi un sistem rezilient. Maia Sandu a dat asigurări că aceste eforturi vor permite Republicii Moldova să facă față provocărilor regionale, să garanteze pacea și să protejeze independența și suveranitatea țării noastre.
„Pentru noi, UE înseamnă pace într-o lume tot mai instabilă. Înseamnă o economie care oferă oportunități pentru toți. Înseamnă libertatea de a decide viitorul nostru fără influențe externe. Și, totodată, înseamnă capacitatea de a răspunde provocărilor globale, precum schimbările climatice”, a declarat președinta Republicii Moldova.
Maia Sandu a evidențiat și realizările din ultimii doi ani în procesul de integrare a Republicii Moldova. Mai exact, Moldova a depus cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană, a obținut statutul de țară candidată, a câștigat respectul și încrederea celor 27 de state membre și instituțiilor europene, a deschis negocierile și este în procesul de screening. Următorul pas este să deschidem, în primăvară, negocierile pe primul grup de capitole, a mai menționat șefa statului.
La Chișinău este organizată cea de-a10-a ediție a Forumului pentru Integrare Europeană.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie