ALBASAT
Actualitate Societate

Maia Sandu: La sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia

Uniunea Europeană va sancționa persoanele care vor să destabilizeze Moldova și pun în pericol stabilitatea și securitatea țării. O spune președinta Maia Sandu, care a anunțat luni că la sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia, transmite IPN.

„Persoanelor introduse pe lista de sancțiuni li se va restricționa circulația, iar averile și banii lor în țările UE vor fi blocați. La sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia. Iar pe 1 iunie au fost anunțate sancțiuni din partea autorităților canadiene. Toate aceste state ne ajută să-i oprim pe cei care vor să destabilizeze țara și să ne blocheze viitorul”, a declarat șefa statului într-o conferință de presă.

În zilele Summitului, a fost anunțată lansarea Misiunii de Parteneriat UE la Chișinău. Potrivit șefei statului, această misiune va ajuta instituțiile noastre să-și consolideze capacitățile de gestionare a crizelor și va contribui la sporirea rezilienței țării la amenințările hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de dezinformare.

„Moldova este în siguranță alături de prietenii țării noastre. Moldova nu este singură în fața greutăților și pericolelor cu care se confruntă. Am primit puternice mesaje diplomatice de susținere – liderii europeni spun răspicat că Moldova nu este singură, că viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a mai spus președinta.

Uniunea Europeană a anunțat sancționarea a cinci persoane care amenință stabilitatea și securitatea Republicii Moldova. Patru sunt cetățeni moldoveni. Este vorba despre politicienii Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și Vlad Plahotniuc. Cetățeanul străin este Igor Ceaika, om de afaceri din Federația Rusă, cunoscut pentru legăturile sale cu fostul președinte moldovean Igor Dodon.

Și Canada a anunțat că îi sancționează pe oligarhii și politicieni din Moldova care sunt legați cu Federația Rusă. „Măsura este luată pentru a preveni eventualele destabilizări în regiune din partea Rusiei”, preciza Ministerul Afacerilor Externe al Canadei. Printre persoanele sancționate este liderul partidului „Șorˮ, omul de afaceri fugar Ilan Șor, dar și fostul parlamentar Vladimir Plahotniuc și businessmanul Veaceslav Platon.

Related posts

Bartłomiej Zdaniuk: UE este o trambulină ce îți dă posibilitatea să faci un salt mare

Albasat

Виорел Морарь: Вы не независимый и беспристрастный генеральный прокурор

Albasat

Festivalul-Concurs raional „Maria Drăgan” aduce folclorul la viață în satul Bălăurești

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment