Președintele Maia Sandu spune că venirea vaccinului anti COVID-19 în Republica Moldova este tergiversată de lipsa unui acord cu producătorii de vaccinuri. Potrivit șefului statului reprezentanții Pfizer și Moderna nu ar avea încredere în justiția din Republica Moldova, motiv pentru care ezită să semneze contractele cu țara noastră. Totuși, potrivit președintelui Sandu, în 10 zile, la Chișinău ar urma să ajungă vaccinul Astra Zeneca, notează IPN.
Potrivit șefului statului, marii producători de vaccinuri anti-COVID-19, Moderna și Pfizer, sunt sceptici când este vorba de aprobarea venirii vaccinului în Republica Moldova. Maia Sandu spune că problema nu ar fi în lipsa logisticii pentru transportarea și stocarea vaccinurilor, ci în justiția defectă.
„Este foarte greu să obținem acordul producătorilor. În cazul donației din România, am început discuțiile cu Pfizer ca să permită României să ne facă această donație, n-am ajuns la un acord. Același lucru s-a întâmplat cu Moderna. Producătorii au pretenții la sistemul nostru de justiție în general, ei se gândesc să nu ajungă în instanță, dacă cineva le va pretinde despăgubiri”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Maia Sandu spune că din aceleași motive întârzie să apară și vaccinurile pe care Republica Moldova ar urma să le primească în calitate de donație pe platforma COVAX.
„Lipsa încrederii tergiversează procesul nu doar pe donația care vine din România, dar și pe platforma COVAX. După ce OMS ne-a anunțat că pe platforma COVAX vaccinul va veni la mijlocul lunii februarie, apoi la finalul lunii, acum 2 zile ne-a anunțat că încă Pfizer, de la care se ia vaccinul, nu e gata să-și dea acordul pentru Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Președintele spune că, totuși, în curând Republica Moldova va demara campania de vaccinare cu vaccinul Astra Zeneca, care ar urma să vină în calitate de donație din partea României.
„Sperăm săptămâna viitoare, în maxim 10 zile să ajungă 20 de mii de doze de vaccin, suficiente pentru 10 mii de oameni, este vorba despre cei din prima linie. Mai exact este vorba de 6 mii de oameni, personal medical din prima linie și restul din rândul personalului medical din a doua linie”, a spus Maia Sandu.
Acum 2 zile, Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență prin care Bucureștiul oferă Republicii Moldova prima tranșă de 20 de mii de doze de vaccin din donația de 200 de mii de doze. Anterior, s-a convenit că Republica Moldova va primi și pe platforma COVAX, în calitate de donație, vaccinuri pentru imunizarea a 20% din populație, iar, ulterior, țara noastră ar urma să procure vaccinul la preț preferențial.