ALBASAT
Actualitate Societate

Maia Sandu: Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent. Ținta au fost 300 de mii de voturi

Președinta țării, Maia Sandu, care candidează pentru al doilea mandat prezidențial, declară că Moldova s-a confruntat în ziua alegerilor și în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra libertății și democrației. Potrivit șefei statului, există „probe și informații conform cărora ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi”, transmite IPN.

Într-un briefing de presă susținut aproape de ora 01.00, Maia Sandu a declarat că grupuri criminale, împreună cu forțe străine, au atacat țara cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă pentru a conduce cetățenii și țara într-o zonă de incertitudine și instabilitate.

„Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic, inducerea fricii și panicii în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a mai spus Maia Sandu.

Maia Sandu conduce cu 38,2% voturi, după prelucrarea a 91,4% a proceselor-verbale la alegerile prezidențiale.  Potrivit rezultatelor preliminare, în turul doi va concura cu Alexandr Stoianogo, care are 29,5% din voturi.

Related posts

În Republica Moldova a fost instituit cod galben de alertă teroristă

Albasat

Ministra justiției cheamă judecătorii să participe la Adunarea Generală

AlbasatTV, Nisporeni

Un tânăr a fost reţinut după ce a postat pe internet un clip în care chinuia o pisică

Albasat

Leave a Comment