ALBASAT
Diverse

Maia Sandu: Prin cultură educăm noile generații și astfel se țese identitatea națională

Forumul Național al Culturii a întrunit, vineri seara, la Palatul Național „Nicolae Sulac” scriitori, actori, muzicieni, regizori, coregrafi și alți artiști. „Laolaltă, munca tuturor artiștilor care au creat aici, la noi în țară, este și memoria noastră colectivă. Toate spectacolele puse în scenă, toată proza care s-a scris și poezia, expozițiile de artă, cinematografia sau patrimoniul nostru arhitectural – toate acestea ne-au educat, ne definesc valorile naționale și ne modelează caracterul”, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul evenimentului, transmite IPN.

Cultura are multiple forme și ne atinge pe fiecare. „O fotografie dintr-o revistă, un cântec auzit pe jumătate la radio sau un film vizionat pentru a nu știu câta oară – toate pot, în feluri diferite, să pună o vrajă peste fiecare. Cultura e cea care ne ridică deasupra cotidianului. Arta și cultura se fac acolo unde sunt oameni cu suflet, oameni talentați și, mai ales voi, cei care lucrați în sate, știți asta cel mai bine. Chiar și în condiții grele, unde acoperișul lasă ploaia să treacă și în fiecare an se mai repară câte o bucată de dușumea, cultura își găsește întotdeauna calea. Pentru că ea nu depinde de ziduri, ci de inimile celor care o creează”, a spus Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, este important ca fiecare om, indiferent cât de departe locuiește de epicentrele vieții culturale, să aibă acces la produsul cultural. „Prin cultură educăm noile generații și astfel se țese identitatea națională. Iată de ce reforma învățământului artistic e mai mult decât necesară. Într-o țară mică, precum a noastră, trebuie să descoperim, să cultivăm și să valorificăm noi talente și minți care să asigure continuitate pentru moștenirea noastră culturală”, a notat președinta.

Potrivit Ministerului Culturii, Forumul Național al Culturii reprezintă o platformă pentru consolidarea parteneriatelor și identificarea soluțiilor menite să sprijine diversitatea culturală, să protejeze patrimoniul național și să îmbunătățească accesul la cultură pentru toți cetățenii.

Related posts

CUB: oamenii cer coeziune socială și unitate națională

AlbasatTV, Nisporeni

Bâtă politică, sau Oficiu de verificare a legalităţii actelor administrative? Care este rolul Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat?

Albasat

Ion Ceban anunță lansarea Partidului Mișcarea Alternativa Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment