ALBASAT
Nisporeni

Mănăstirea Vărzăreşti, împlinește 600 de ani de la fondare

Una dintre cele mai vechi mănăstiri de pe teritoriul Moldovei, mănăstirea Vărzăreşti din raionul Nisporeni  împlinește astăzi 600 de ani de la prima atestare documentară.

Creştinii ortodocşi care respectă calendarul de stil vechi  sărbătoresc pe 21 septembrie, Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică – una din cele patru sărbători împărăteşti închinate Maicii Domnului.

Slujba de sărbătoare a fost oficiată de un sobor de preoţi. La eveniment au fost prezenți oaspeti și enoriași din toata țara.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria oamenii fac pelerinaje la mănăstiri şi duc la biserică fructe, pâine şi lumânări pentru binecuvântare. Credincioşii merg de dimineaţa la slujbă şi se închină icoanei Maicii Domnului.

În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului mai reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

În această zi, îşi sărbătoresc hramul multe biserici, localităţi şi familii. La fel, femeile care poartă numele Maria îşi sărbătoresc Ziua Numelui.

Mănăstirea Vărzăreşti еste situată la 70 km de orașul Chişinău, lângă satul Varzăreşti din raionul Nisporeni. Mănăstirea Vărzăreşti figurează într-un document emis de Alexandru cel Bun în 25 aprilie 1420.

Nu mult timp după această dată mănăstirea a fost pustiită de tătari, fiind restaurată abia în anul 1770 de protoiereul Constantin Măcărescu şi de tatăl acestuia, preotul Vlasie, călugărit sub numele de Varlaam.

La 1862 exista doar biserica mănăstirii cu hramul „Sfîntul Dumitru”. La 1835 a fost înălţată clopotniţa vechii biserici. În prezent mănăstirea are două biserici. Biserica de iarnă cu hramul „Naşterea Domnului”, ridicată în 1868 şi cea de vară, din piatră, cu hramul „Sfîntul Dumitru”.

Mănăstirea dispune de două icoane preţioase, ambele de o frumuseţe rară: „Maica Domnului de Vărzăreşti”, datată cu 1904 şi icoana „Prodromiţa”, o pictură de excepţie lucrată la muntele Athos. La mănăstire, în prezent, îşi săvîrşesc serviciul 4 slujitori (trei preoţi şi un ierodiacon), 40 călugăriţe şi surori la ascultare.

 

 

 

Related posts

Progres în infrastructura din Nisporeni: Consiliul Raional anunță finalizarea lucrărilor la drumul L 402

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Briefing susținut de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

AlbasatTV, Nisporeni

Patru cazuri noi de COVID-19, confirmate în raionul Nisporeni. Bilanțul a ajuns la 74

Albasat

Leave a Comment