ALBASAT
Societate

Medicii fac COVID-19 și pentru că utilizează greșit echipamentele de protecție

Cazurile de infectare cu noul tip de coronavirus în rândul lucrătorilor medicali au loc inclusiv din cauza unor breșe în utilizarea echipamentelor de protecție. Specialiștii din sănătate urmează să vină cu instrucțiuni riguroase pentru personalul medical. De asemenea, va fi instituit un grup de control, care va supraveghea cum sunt respectate măsurile de către lucrătorii medicali. Anunțul a fost făcut de către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite IPN.

După ședința Punctului Național Focal, ministra a declarat că personalul din sistemul de asisteță medicală prespitalicească a fost asigurat cu echipamente de protecție. Însă, există breșe în utilizarea echipamentele, inclusiv la îmbrăcarea și scoaterea acestuia. De asemenea, au înregistrat îmbolnăviri în instituțiile medicale care nu au avut profilul COVID-19. Astfel s-a întâmplat la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Potrivit ministrei, acest fapt a fost condiţionat de ignorarea măsurilor de protecţie.

Viorica Dumbrăveanu a spus că, până la instituirea stării de urgență și după, au fost organizate instruiri pentru personalul medical, însă și astăzi specialiștii vor veni cu instrucțiuni riguroase, dar necesare.

În total, până acum au fost raportate aproape 350 de cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. Este vorba despre medici, asistente, felceri, paramedici, farmaciști și personal auxiliar.

Începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai, în Republica Moldova este declarată stare de urgență. Până în prezent au fost raportate 1289 de cazuri confirmate de COVID-19. De asemenea, au fost raportate 29 de decese asociate noului tip de coronavirus, dintre care trei victime sunt medici. Totodată, Ministerul Sănătății raportează 56 de pacienți tratați.

Related posts

Cum pregătești copilul de școală în situație de pandemie, psiholog

Albasat

LIVE: Hackathonului media Puterea a cincea, în format online

Albasat

Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul Dermatologie vor fuziona

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment