Mircea Catîrău este noul membru al Comisiei Electorale Centrale. Parlamentul a aprobat astăzi proiectul de hotărâre cu privire la desemnarea acestuia în calitate de membru CEC, transmite IPN.
Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat în plen că pe data de 12 aprilie 2024 a încetat calitatea de membru CEC a lui Alexandr Berlinschii. Ulterior, fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate a înaintat candidatura lui Mircea Catîrău.
Mircea Catîrău a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și are experiență de muncă în serviciul public. Acesta a activat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și la Ministerul Finanțelor, unde, până în prezent, a fost șef adjunct al Direcției coordonare politici publice.
Noul membru CEC este numit până la expirarea mandatului Comisiei. „Normele legale aplicabile exercițiului juridic actual privind numirea unui membru CEC prevăd că 8 din 9 membri ai Comisiei sunt desemnați de către parlament cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției. Așa cum spunem, pe 12 aprilie a încetat calitatea de membru CEC a domnului Alexandr Berlinschii CEC, iar pe 14 iunie fracțiunea PAS a înaintat candidatura domnului Mircea Catîrău”, a precizat președinta Comisiei juridice.
Atunci când și-a anunțat demisia, Alexandr Berlinschii a invocat motive legate de viața privată.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

