ALBASAT

Menţinerea frontierelor închise nu este o strategie „viabilă” în lupta împotriva coronavirusului, avertizează OMS

Societate

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că menţinerea frontierelor închise nu reprezintă o strategie viabilă în lupta împotriva coronavirusului, recunoscând în acelaşi timp dificultatea existenţei unei strategii globale la nivel internaţional, scrie Agerpres, citând AFP.

„Va deveni aproape imposibil ca ţările să-şi menţină graniţele închise în viitorul apropiat”, a declarat dr. Michael Ryan, directorul OMS pentru situaţii de urgenţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

La rândul său, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că pandemia de coronavirus în urma căreia peste 16 milioane de persoane au fost infectate este de departe cea mai gravă urgenţă mondială în domeniul sănătăţii.