Președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, a venit cu un mesaj dedicat „Zilei autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală”. Acesta a mulțumit tuturor lucrătorilor din domeniu APL, pentru implicarea în realizarea proiectelor necesare localităților.
„Stimați colegi din autorităţile administraţiei publice locale,
Vă adresez sincere felicitări și urări de sănătate Cu prilejul Sărbătorii profesionale „Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administrația publică locală”. Zilnic interacționați cu cetățenii și trăiți împreună atât problemele cât și succesele lor.
Vă mulțumim pentru profesionalism, pentru implicare activă și contribuția substanțială adusă la realizarea reformelor și implementarera proiectelor atât de necesare pentru localitățile noastre. Vă doresc multă sănătate, prosperitate şi noi realizări în sfera profesională!”, este mesajul lui Vasile Mărcuță.
Amintim că, Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală este sărbătorită pe 1 februarie și a fost instituită la inițiativa Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, prin Hotărârea Guvernului nr.75 din 08.02.2012 întru recunoașterea importanței și valorii persoanelor care activează în domeniul APL, precum și datorită importanței asigurării autonomiei locale în procesul de edificare și consolidare a statului democratic Republica Moldova și întru aprecierea rolului deosebit al reprezentanților autorităților publice locale în soluționarea problemelor cetățenilor și dezvoltarea social-economică a colectivităților locale.