Societate

Mitropolitul Vladimir: Praznicul Nașterii lui Hristos este un mare dar pentru umanitate

„În ziua Nașterii Pruncului Mântuitor, Împărăția lui Dumnezeu se așterne peste oameni, vindecându-le rana păcatului. De aceea, ni se cade a ne bucura în această zi duhovnicește întru Domnul, căci și Apostolul Pavel spune: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”. Este mesajul transmis de către Înalt Prea Sfințitul Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în pastorala dedicată Nașterii Domnului, transmite IPN.

Mitropolitul spune că de ziua Nașterii Domnului „fiecare locaș de închinare unde se săvârșește Liturghia euharistică este o peșteră în care ne așteaptă Mântuitorul și Izbăvitorul sufletelor noastre, iar noi suntem, la fiecare Sfântă Liturghie pe care o slujim, martori ai Nașterii și Învierii lui Hristos”. „Să-l mărturisim cu toată ființa noastră și să nu-L trădăm pe El și Evanghelia Sa”, afirmă Înalt Prea Sfințitul.

Potrivit Mitropolitului, „praznicul Nașterii lui Hristos este un mare dar pentru umanitate, pentru că cel care a zis „Eu sun Calea, Adevărul și Viața, intră în această lume, întunecată de păcat”. „Într-o lume secularizată și egoistă, trufașă și rece, doar Pruncul-Hristos, născut în peștera sărăcăcioasă a Bethlehemului, ne poate încălzi sufletele, dându-ne puterea de a-i ierta pe semenii noștri, de a-i ajuta, de a-i iubi și de a nu răspunde la rău cu rău, „ci de a birui răul cu binele”, se mai spune în pastorală.

„Prin taina Nașterii Sale, Fiul lui Dumnezeu umple sufletele oamenilor nu doar cu bucurie, ci și cu iubire sfântă și curată, pogorâtă din slava Dumnezeieștii Treimi peste natura umană căzută și decăzută, răvășită și zdruncinată de păcatul neascultării”.

Creștinii Ortodocși de rit vechi marchează astăzi Ajunul Crăciunului, iar marți, 7 ianuarie, vor marca Crăciunul, Nașterea lui Iisus Hristos.

Related posts

Alte 665 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 45.648

Albasat

Начался приём в ГУМФ им. Николае Тестемицану. Подробности процесса

Albasat

Pro Moldova vine cu un proiect de lege pentru cei care au 3 ani până la pensionare

Albasat