ALBASAT

Moldova și Ucraina semnează Protocol pentru viitorul punct de trecere Cosăuți–Yampil

ActualitatePolitic

Moldova și Ucraina au semnat Protocolul care facilitează înființarea unui punct de trecere rutieră a frontierei de stat pe viitorul pod ce va lega localitățile Cosăuți și Yampil. Actul a fost încheiat în cadrul vizitei delegației moldovenești, conduse de premierul Alexandru Munteanu, la Kiev, pe 10 februarie, transmite IPN.

Un comunicat de presă al Guvernului menționează că punctul de trecere va fi deschis traficului internațional.

Acordul privind construcția podului a fost semnat la nivel de miniștri în iunie 2023 și inițial se planifica că va fo dat în exploatare în 2025. Însă, din cauza lipsei de fonduri din partea Ucrainei, lucrările au fost suspendate, fiind avansat un nou termen de finalizare: anul 2027.

Podul va avea o lungime de peste 1 400 de metri, două benzi de circulație și trotuare pietonale pe ambele părți. De asemenea, va fi construit un drum de acces de aproximativ opt kilometri.

La conferința de presă susținută după discuția bilaterală cu prim-ministra ucraineană Iulia Sviridenko și întâlnirea extinsă a celor două delegații, premierul Alexandru Munteanu a declarat că Republica Moldova și Ucraina sunt prieteni adevărați și parteneri de încredere, uniți nu doar prin frontiera comună, ci și prin valorile democratice, obiectivele și aspirațiile comune.