Formația „Zdob și Zdub” și orchestra Frații Advahov, care reprezintă în acest an Republica Moldova la concursul internațional de muzică Eurovision, cu piesa „Trenulețul”, s-a calificat în finală. Aceasta va avea loc sâmbătă, 14 mai, la Torino, Italia, transmite IPN.
Alături de Moldova, în cadrul primei semifinale s-au mai calificat reprezentanții Elveţiei, Armeniei, Islandei, Lituaniei, Portugaliei, Norvegiei, Greciei, Ucrainei și Regatului Țărilor de Jos.
În cea de-a doua semifinală, care va avea loc pe 12 mai, vor urca pe scenă reprezentanţi din 18 ţări, inclusiv Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, România, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda.
Republica Moldova a debutat la Eurovision Song Contest în 2005, clasându-se pe locul șase cu piesa „Bunica bate toba”, interpretată de formația „Zdob și Zdub”.
- S-a stabilit componența comisiilor parlamentare. A fost creată una nouă
- Băncile din Moldova trebuie să opereze pe principii de piață, nu pe seama bugetului, comisar UE
- Doina Gherman și Vlad Batrîncea, aleși vicepreședinți în noul Parlament
- Nisporeni: Incluziunea romilor în societate – un pas spre egalitate și respect (video)
- Fiscul avertizează: mesaje false circulă cu numele directoarei și coduri inventate

