Portal de știri
Societate

Moldova va participa la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din țările NATO

Delegația Republicii Moldova, condusă de vicepremierul Nicu Popescu, va participa la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din țările Alianței Nord-Atlantice, la invitația secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Reuniunea se va desfășura în perioada 29 – 30 noiembrie, la București. Despre aceasta a anunțat ministrul afacerilor externe și integrării europene într-o postare pe o rețea de socializare, citat de IPN.

Invitația a fost făcută în timpul unei conversații telefonice a vicepremierului cu secretarul general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. „Am acceptat invitația Alianței pentru participare la reuniunea miniștrilor afacerilor externe. Am punctat că în actualul context de securitate foarte fragil, țara noastră își dorește fortificarea și modernizarea capacităților de apărare”, a scris ministrul.

În cadrul convorbirii, oficialii s-au referit la situația de securitate din regiune urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina și consecințele acesteia pentru Moldova, în special în sectorul energetic.

„Deciziile pe care le aşteptăm la această Ministerială şi care în prezent se discută la nivelul Alianţei sunt foarte importante pe tot acest drum de transformare a NATO, de creştere a securităţii flancului estic şi de adaptare la noile realităţi de securitate, în care Rusia este cel mai important risc de securitate la adresa NATO şi a securităţii euroatlantice”, a explicat reprezentantul permanent al României la NATO, Dan Neculăescu, pentru agerpres.ro.

Reuniunea va cuprinde patru sesiuni referitoare la punerea în aplicare a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, la războiul din Ucraina, securitatea energetică şi parteneri.

Related posts

Din 1 august, consumatorii cu datorii la gaze naturale vor putea fi debranșați

Albasat

Bursele doctoranzilor se majorează

AlbasatTV, Nisporeni

Muzeul Național de Artă al Moldovei anunță renovarea completă a sediului Dadiani

Albasat

Leave a Comment