Republica Moldova va putea solicita altor state acordarea protecției pentru indicațiile geografice și denumirile de origine. Parlamentul a ratificat Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice, transmite IPN.
Actul de la Geneva reprezintă o revizuire a Aranjamentului de la Lisabona privind protecția indicațiilor locului de origine a produselor și înregistrarea lor internațională, care a fost semnat la 31 octombrie 1958. În prezent, Uniunea de la Lisabona este formată din 43 de state. Actul de la Geneva a fost elaborat pentru perfecționarea sistemului de acordare a protecției indicațiilor locului de origine a produselor și înregistrarea lor internațională. Ratificarea acestui document va avea drept rezultat protejarea intereselor naționale și va avea un efect pozitiv pentru producătorii din Republica Moldova.
În temeiul Actului de la Geneva, se va asigura dreptul Republicii Moldova de a solicita altor țări protecție pentru indicațiile geografice și denumirile de origine. În același timp, Moldova își va asuma responsabilitatea de a examina solicitările de acordare a protecției în Republica Moldova pentru indicațiile geografice și denumirile de origine din statele membre ale Aranjamentului de la Lisabona.
- Resturile unei drone, găsite pe plaja din localitatea Sfântu Gheorghe din România. Al doilea incident cu implicarea unei drone într-o singură zi.
- 23 de voluntari ai Corpului Păcii au depus jurământul și vor activa timp de doi ani în comunități din Moldova
- Benzina trece pragul de 30 de lei, iar motorina se ieftinește ușor
- Codul galben de pericol de incendiu, prelungit până pe 21 august
- Creștinii pe stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

