SA „Moldovagaz” anunță că a transferat integral astăzi companiei rusești „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august. Anunțul a fost făcut de către directorul companiei, Vadim Ceban, transmite IPN.
Este vorba despre 16,74 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 50% din plata în avans pentru consumul din această lună.
„Acest lucru a fost posibil datorită hotărârii de ieri a Comisiei pentru Situații Excepționale, potrivit căreia SA „Energocom” va achiziționa de la „Moldovagaz” zece milioane de metri cubi de gaze. În acest sens, vreau să-i mulțumesc Guvernului Republicii Moldova pentru susținere”, a menționat Vadim Ceban.
Cele zece milioane de metri cubi de gaze naturale pe care le va cumpăra „Energocom” vor fi stocate în România. Achiziția va fi făcută în două tranșe.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

