ALBASAT
Societate

Moldovagaz va furniza 166,5 mln metri cubi de gaze malului stâng al Nistrului

În luna decembrie, Moldovagaz va furniza 166,5 milioane de metri cubi de gaze naturale consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului și către „Moldavskaia GRES” (Centrala de la Cuciurgan) în scopul producerii energiei electrice. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale. Autoritățile își motivează decizia prin necesitatea de a asigura toți consumatorii din Republica Moldova cu resurse energetice, în contextul în care SAP „Gazprom” a redus cu circa 56,5 % volumul de gaze naturale livrate în țară, transmite IPN.

CSE a mai decis transferarea în avans către SA „Termoelectrica” a mijloacelor financiare necesare pentru plata compensațiilor la energia termică pentru perioada decembrie 2022-februarie 2023. Conform prognozelor efectuate de furnizor vor fi necesari circa 200 de milioane de lei. Banii urmează a fi transferați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Membrii CSE au intervenit cu unele corectări la modul cum vor fi compensate facturile pentru locuințele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire. Astfel, începând cu decembrie 2022, posesorii unor asemenea locuințe vor primi compensații echivalente gradului de vulnerabilitate foarte ridicată.

De asemenea, a fost prelungit, pentru perioada ianuarie-martie 2023, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe.

Pentru a suplini stocurile de masă lemnoasă, Agenția „Moldsilva” va încheia direct contracte de vânzare-cumpărare a lemnului de foc cu Regia Națională a Pădurilor „Romsilva”. Ulterior, masa lemnoasă va fi repartizată către întreprinderile silvice teritoriale, în funcție de numărul solicitărilor din partea populației. Este permisă vânzarea lemnului de foc către organizațiile neguvernamentale locale și străine, în vederea susținerii păturilor social-vulnerabile, familiilor sau centrelor de plasament care adăpostesc refugiați. Pentru a asigura vânzarea masei lemnoase la un preț mai mic, importul lemnului va fi scutit de plata pentru serviciile fitosanitare și a drepturilor de import.

Related posts

Guvernul a exclus o întreprindere din lista bunurilor suspuse privatizării

Albasat

Femeile și bărbații nu au aceleași oportunități în raporturile de muncă, studiu

Albasat

Furtuni periculoase aşteptate în SUA

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment