ALBASAT
Actualitate Societate

Moldovenii din alte două state vor putea vota prin corespondență. Lista finală are 10 țări

Republica Coreea și Noua Zeelandă au fost adăugate pe lista statelor în care Republica Moldova va implementa votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Proiectul de lege a fost votat astăzi de Parlament în lectură finală. Numărul țărilor în care moldovenii vor putea trimite votul în plic crește la zece, transmite IPN.

La prezidențialele și referendumul din toamna anului trecut, votul prin corespondență a fost pilotat în șase state. Pentru parlamentarele din acest an s-a votat, în prima lectură, extinderea arealului în care moldovenii pot vota prin poștă cu două țări: Japonia și Australia. Un amendament pentru lectura a doua pune Republica Coreea și Noua Zeelandă pe lista țărilor în care se va aplica votul prin corespondență.

„Astfel, lista se va completa cu următoarele state: Japonia, Republica Coreea, Australia și Noua Zeelandă”, a precizat Vasile Grădinaru, unul din autorii proiectului.

Parlamentarul a precizat că extinderea s-a decis „în conformitate cu propunerile formulate în cadrul consultărilor publice, precum și cu recomandările Guvernului și ale Comisiei Electorale Centrale”.

Pentru prima dată, votul prin corespondență a fost pilotat în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda. Pentru această modalitate de vot la scrutinele din 2024 au optat în jur de 1800 de alegători moldoveni.

Alegerile parlamentare urmează să aibă loc pe data de 28 septembrie.

Related posts

Criza seringilor. Vaccinarea anti-Covid ar putea fi frânată rapid de lipsa consumabilelor la nivel mondial

Albasat

Șeful CNAM răspunde acuzațiilor CUB: sunt declarații pur politice

AlbasatTV, Nisporeni

Șeful Energocom: Depozitul din Ucraina este riscant, dar este cel mai ieftin din regiune

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment