Ambasada Republicii Moldova în Republica Islamică Iran cu reședința la Baku recomandă cetățenilor moldoveni să evite orice călătorie în Iran, în legătură cu sporirea tensiunilor interne și menținerea riscurilor de securitate din regiune, transmite IPN.
Cetățenii Republicii Moldova care se află în Iran sunt încurajați să contacteze telefonic sau prin e-mail ambasada pentru a comunica despre locul în care se află, în caz de necesitate a evacuării. Părăsirea țării este posibilă pe cale aeriană sau pe cale terestră prin Turcia ori Armenia. Totodată, hotarul terestru dintre Iran și Azerbaidjan rămâne închis.
De asemenea, în cazul unei evacuări prin teritoriul Azerbaidjanului, cetățenii moldoveni trebuie să obțină în prealabil o autorizație specială din partea autorităților azere, motiv pentru care sunt îndemnați să țină legătura permanent cu Ambasada Moldovei de la Baku.
Protestele din Iran au început pe 28 decembrie la Teheran, când proprietarii de magazine și-au închis unitățile în semn de nemulțumire față de hiperinflație și criza economică, înainte ca manifestațiile să capete și o dimensiune politică. Conform rapoartelor oficiale, cel puțin 12 persoane, inclusiv membri ai forțelor de securitate, au fost ucise.

