Majorarea pensiei minime până la 2000 de lei, gestionarea crizei pandemice, curățarea instituțiilor statului de persoane corupte și restabilirea asistenței financiare externe. Sunt prioritățile imediate ale Guvernului condus de Natalia Gavrilița, după ce va obține vot de încredere din partea Parlamentului. Premierul desemnat spune că lucrurile vor fi făcute extrem de rapid pentru ca oamenii să simtă cât mai curând o îmbunătățire a calității vieții.
Premierul desemnat spune că promisiunea făcută de PAS în campania electorală privind majorarea pensiei minime până la 2000 de lei va fi onorată chiar la primele ședințe ale Guvernului. Ulterior, proiectul va fi expediat Parlamentului spre aprobare.
„Vom realiza acest deziderat de creștere a pensiilor până la 2000 de lei. Este strigător la cer să avem în 2021 persoane care au stagiu muncă și primesc o pensie de 800 de lei. Sunt persoane care au lucrat tractoriști sau au muncit la tutun – o muncă foarte grea – și au ajuns lă bătrânețe fără a primi o pensie decentă. Avem obligația morală să corectăm această nedreptate”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
Gavrilița spune că prioritățile noului Executiv sunt și gestionarea crizei pandemice, în condițiile unui nou val de infectări. De asemenea, chiar de la primele ședințe de Guvern, va demara o curățare a instituțiilor statului de elemente corupte. În plus, Guvernul și-a trasat drept obiectiv restabilirea cât mai grabnică a asistenței financiare externe.
„FMI va oferi necondiționat o sumă de 236 milioane de dolari, această sumă va ajuta la rebalansarea bugetului și ne va da spațiu ca să negociem un nou program care va presupune 558 de milioane de dolari în următorii 3 ani. De asemenea, la ultima întrevedere cu președintele Sandu reprezentanții UE au anunțat un suport de 600 de milioane de euro pentru relansarea economică”, a mai spus Gavrilița.
Vineri, 6 august, premierul desemnat și echipa guvernamentală se vor prezenta în fața deputaților pentru a cere vot de încredere Parlamentului. Potrivit legii, Guvernul poate fi învestit cu voturile a cel puțin 51 de deputați. Partidul Acțiune și Solidaritate are 63 de mandate în Parlament.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul