Portal de știri
Societate

Natalia Gavrilița: Moldova va beneficia de suport în procesul de integrare europeană

Moldova urmează să beneficieze de suport în procesul de integrare europeană și regiunile trebuie să fie pregătite să atragă fonduri de dezvoltare și investiții, a declarat premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc după ședința Guvernului, desfășurată la Bălți, transmite IPN.

Potrivit premierului, executivul deja finanțează proiecte majore la Bălți, e vorba de construcția unui spital regional, proiecte de canalizare, proiecte-pilot în justiție, suport pentru Stația Tehnologică Experimentală din Bălți. Totodată, Guvernul finanțează procurarea unor echipamente pentru Teatrul „Vasile Alecsandri” de la Bălți, municipiul a beneficiat de realocarea Fondului Rutier către primării, se fac investiții mari în Universitatea „Alecu Russo”, a specificat șefa Cabinetului de miniștri.

Anatolie Topală, ministrul educației și cercetării, a menționat la conferință de presă că norma bănească pentru asigurarea prânzului elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar va fi majorată cu 20%, potrivit unei hotărâri, aprobate de Guvern.

Astfel, mijloacele financiare alocate de Executiv pentru alimentația unui elev vor crește de la 12 la 14,40 lei pe zi, începând de la 1 septembrie 2022.

Elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar sunt asigurați cu prânz gratuit pe perioada studiilor, cu excepția vacanțelor de iarnă şi vară, practicii de producție, precum și în zilele de odihnă şi sărbătoare.

În Republica Moldova, în învățământul profesional tehnic secundar își fac studiile circa 15 mii de elevi.

Related posts

Valentina Buliga, numită director CNAM

Albasat

Петер Михалко: Те, кто был частью системы, когда правосудие служило частным интересам, снова появляются в должностях

Albasat

Avertisment de la OMS! ”Nicio ţară nu poate pretinde că s-a încheiat pandemia”

Albasat

Leave a Comment