Naționala de fotbal a Moldovei a suferit cea mai categorică înfrângere din istorie. Tricolorii au fost învinși de Danemarca, în deplasare, cu 0-8, transmite IPN.
Coșmarul de la Herning a început în minutul 19, când Cătălin Carp a faultat în careu, iar arbitrul a dictat penalty. Kasper Dolberg l-a învins pentru prima dată pe portarul Stanislav Namașco.
Danezii au continuat să se distreze cu apărarea Moldovei și au înscris de patru ori într-un interval de doar 20 de minute. Mikkel Damsgaard și-a trecut în cont dubla, iar Jens Stryger Larsen și Mathias Jensen şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor.
Gazdele nu s-au oprit nici în repriza secundă. Imediat după pauză, nordicii au majorat scorul la 6-0 prin Kasper Dolberg, care astfel a reușit și el dubla. Danezii au mai punctat de două ori pe finalul meciului, prin Robert Skov și Marcus Ingvartsen.
„Este greșeala mea că nu am reușit să le explic jucătorilor cum să evolueze corect”, a declarat selecționerul Moldovei, italianul Roberto Bordin.
După două partide în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, Moldova are un punct, obținut în partida de la Chişinău cu Insulele Feroe. Tricolorii vor susține următorul meci cu reprezentativa Israelului. Partida este programată pe 31 martie la Chișinău, de la ora 21:45.
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

