„Viața durează atât timp cât funcționează creierul. Moartea creierului este moarte biologică. Și scopul nostru major este de a nu stabili diagnosticul de moarte cerebrală… Și dacă mă întrebați dacă există ceva după moarte, voi spune că aceasta depinde de credință, de educație, de valori (împărtășite) și (speranță de) continuitate într-o altă formă pe care noi ne-o închipuim, dar n-o cunoaștem. Cred că această continuitate are alte forme și modalități pe care omenirea odată le va cunoaște sau Cineva de sus ne va deschide cartea, ușa și ne va apărea abecedarul continuității”, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate neurologul Stanislav Groppa, academician, doctor habilitat, prorector pentru cercetare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie din Chișinău, notează IPN.
și cred că continuitatea dată este în alte modalități
Întrebat despre personalitățile geniale, cercetătorul a opinat că orice personalitate e determinată, mai întâi de toate, genetic. „Acele caractere care se manifestă ca o excepție, ca o proeminență mai mare în raport cu altele, sunt produsul diferitor factori și, în primul rând, proceselor de modificare – câteodată, și de mutageneză. Eu cred că cel mai important e că perfecțiunea induce procesele de mutageneză și personalitățile devin apte, la un moment dat, de a moșteni mai multe caractere… Este cunoscut și cazul geniului lucid, care generează personalități de excepție”, a opinat Stanislav Groppa. Chiar dacă există și exemple de alt gen, „sunt sigur că excelența este un fundal moștenit, însoțit de o educație corectă și o muncă cu abnegație”, spune el.
În viziunea medicului, războiul declanșat în Ucraina reprezintă o situație teribilă pentru orice ființă umană – „mai teribilă nici nu poate exista”. Omul își trăiește viața și muncește pentru a se bucura de sănătate, „pentru a participa la procesele de integrare între țări și națiuni. Dar la un moment dat se anunță războiul. A fost un stres, a fost o retrăire și un refuz al cugetului de a percepe o astfel de situație”.
În conexiune cu absurditatea războiului, savantul a invocat că în cadrul unui consiliu științific universitar de acum câțiva ani, s-a discutat despre curricula și pregătirea medicului. Părea că asemenea obiecte de studiu cum sunt „terapia de campanie”, „chirurgia de campanie”, sunt un anacronism, de care viitorii medici nu au nevoie. „La moment, nu vedeam nicio necesitate de a menține curricula în formula dată. Nu ne puteam închipui atunci că va apare necesitatea de a-i instrui pe medici (să lucreze) în condițiile de apărare militară… Condamnăm această teribilă situație…”, a punctat savantul.
Oricât de dificile ar fi împrejurările, trebuie să iubești viața, afirmă Stanislav Groppa. „Viața e dată o dată de Cel de sus. Este unică. Este un Dar al lui Dumnezeu – de a trăi, de a te bucura, de a ajuta. De a stima și înțelege, de a mulțumi părinților, (de a respecta) obligativitatea de a-i crește și educa pe acei pe care i-ai adus pe pământ”, spune protagonistul emisiunii.
Savantul a relatat că s-a format ca specialist inclusiv la Moscova, în cadrul unui institut unic în felul său, care se preocupa de iregularitățile nervilor și mușchilor cu pacienți neordinari în subiecte de neurocinetică, dar și probleme de adaptare a omului la condiții extreme, cum ar fi cosmosul, mediul subacvatic sau alte medii peste limita posibilităților umane.
Academicianul Aurelian Gulea a precizat în cadrul aceleași emisiuni că Stanislav Groppa este participant la numeroase saloane internaționale în calitate de inventator, unde a fost apreciat cu medalii de aur, iar Regatul Belgiei i-a conferit gradul de Cavaler de elită în această calitate.
Wikipedia atestă că Stanislav Groppa (n. 15 mai 1956, Verejeni, raionul Ocnița, RSS Moldovenească) este un medic moldovean, specialist în domeniul neurologiei și geneticii medicale, membru al Academiei de Științe a Moldovei. Este prorector pentru activitate de cercetare și șef catedră la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, cercetător științific principal, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale. Stanislav Groppa este președinte al Societății Neurologilor din Moldova.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul